joi, 11 iunie 2009



Keri Hilson - Hurts Me
Asculta mai multe audio Muzica

I`m standin at the fork in the road,
and I
don't really know which way to go, it's like
17 years ago all over again, and i

i'm a little girl lost alone, and yes

i wanna know what lies ahead, and yeah
my
feet are planted
and i don't wanna take a step,


Cause i won't make it any further
with you on my back
carry a burden
and i can't do it this time, goodbye
..
Then again, do i listen to my heart, do i cry for help

i keep second guessing myself why

does it have to be so hard to let you go...



It`s almost sun down,

i gotta put my foot down
and i know
if i do
it's gonna hurt me more than it hurts you..
I know, how much you need me breaks my heart,
believe, me
now i know what i gotta do
but it's gonna hurt me
more than it hurts you...

Now ordinarily i wouldn't give up
,
i'm no quitter, but under the circumstance
i think it's better that i wash my hands of ya, love ya.

But i'm thinkin that i can't live with ya
can't live without ya,
it's something about ya

that makes me wanna stick around and stay
settled down
even if it kills me but i can't,

Cause i won't make it any further
with you on my back
carry a burden
and i can't do it this time, goodbye
...
T
hen again, do i listen to my heart, do i cry for help
i keep second guessing myself
why
does it have to be so hard to let you go


It`s almost sun down,

i gotta put my foot down

and i know if i do
it
it's gonna hurt me more than it hurts you...

I know how much you need me
breaks my heart, believe me

now i know what i gotta do
but it's gonna hurt me
more than it hurts you...

luni, 8 iunie 2009

Girl, Interrupted.
"Have you ever confused the dream with life? ...or stolen something though you have the cash? Have you ever been blue? ...or thought your train moving while sitting still?...
Maybe I was just crazy... Maybe it was the sixties...or maybe I was just a girl...interrupted."

joi, 28 mai 2009

Ploua...
Ploua....
Ploua...
Afara ploua....



"...Cand a inceput ploaia s-a cutremurat toata. Si brusc, lacrimile i-au izbucnit afara cu inversunare din ochii ei mari, caprui, rostogolindu-se ca valurile, unele peste celelalte, pe marea obrajilor ei..."



E prea grea lupta asta. Nu pot sa o duc pana la capat.

marți, 26 mai 2009

Exista normalul?

Ce inseamna pentru noi cuvantul "Normal"?
Definitia din DEX ne prezinta cuvantul acesta insemnand asa:
-ceva care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural; sanatos (din punct de vedere fizic si psihic);
-care este conform unei norme.
Foarte bine. Dar ma intreb, oare normalul exista?
Ne catalogam in fiecare zi, atat pe noi cat si pe ceilalti, din mai multe puncte de vedere. Aici vorbim de normalitate: "...uite, aia face asa, nu mi se pare normal." ...." ah, dar il vezi pe ala cum se imbraca si cum se poarta, si cum vorbeste? sincer, nu mi se pare normal." ..."fata, dar eu ma consider normala, doar nu sunt nebuna asa cum e aia..." Si multe alte afirmatii, pe care eu, cel putin, le aud in fiecare zi. De ce ne complicam atat sa ne includem in normalitate? Cine e normal? eu? sau lumea?
Eu personal, consider ca normalul nu exista. Poate doar la un nivel general. As spune ca lumea intreaga, aici ma refer la omenire, e normala. Omenirea intreaga este inclusa intr-o categorie simpla, una comuna si des catalogata pe parcursul evolutiei ei. Intreaga lume gandeste, simte, mananca, face anumite lucruri care sunt firesti, obisnuite, naturale, asa cum spune definita. Vazuta doar ca un singur plan, nu foarte complicat, lumea e normala, pentru ca lumea e...lume, si e creata de Dumnezeu, cu anumite proprietati.
Dar... lumea se imparte in mai multe categorii, pentru ca exista mari diferente. Din punct de vedere cultural, social, economic, din punct de vedere obiectiv, subiectiv...si multe altele. Aici nimeni nu mai e normal. Decat noi pentru noi, iar ei pentru ei. De exemplu, noua romanilor nu ni se par normale traditiile indienilor, sau ale africanilor. De ce? Pentru ca nu cunoastem. Nu suntem familiarizati cu ele. Normalitatea include cunoastere, implicare si acceptare. Nimeni dintre noi, oamenii, nu ne cunoastem intre noi, nu ne implicam si nici nu ii acceptam pe ceilalti asa cum sunt. Atunci de ce mai spunem ca ala e anormal? Nu avem dreptul sa afirmam asemenea lucruri. Si nici sa judecam. Poate ca celui de langa mine lucrurile pe care le face, felul in care vorbeste, se imbraca, actioneaza i se par normale. Asa cum si mie mi se pare normal sa ma imbrac cum ma imbrac, sa vorbesc cum vorbesc, sa actionez asa cum actionez.
Aici e vorba de "istoricul" nostru, de pesonalitate, de educatie. Fiecare e construit in felul sau si fiecare este educat in alt mod de catre parinti, profesori, si chiar de viata. Exista mari diferente intre noi, asa cum exista mari diferente intre fiecare tara din lume. Alte istorice. Propiile noastre istorice. Cred ca de aici vine nevoia societatii de a include anumite valori (care sunt intalnite peste tot in lume) in normalitate si de a le marginaliza sau chiar exclude pe acelea care nu pot intra in standardele create de ea. Datorita nevoii de echilibru si stabilitate (socio-culturalo-politico-economica), societatea are tendinta de a controla aceste laturi ale existentei umane, preferand o evolutie mai lenta si renuntand la ideile inovatoare care sunt susceptibile sa apara in conditiile unei vieti creative, lipsite de rigiditatea conformismului.
Societatea critica tot ceea ce este nou, ce iese din tipare, ce este diferit de mentalitatea majoritatii, datorita faptului ca nu a fost invatata sa priveasca altfel decat cu scepticism, sa accepte ceva nou, diferit. Astfel, oamenii se supun, din teama de a nu fi judecati, considerati ciudati si exclusi, devenind "normali".


Pe de alta parte, definitia cuvantului ne mai spune ca o persoana normala presupune a fi sanatoasa din punct de vedere fizic si psihic. Acum sa fim seriosi, care persoana din lumea asta este sanatoasa fizic si psihic? Concret, nu se poate gasi pe pamantul asta, dintre miliardele care exista, o persoana care nu a trecut nici macar odata in viata printr-o boala (minora sau majora), un conflict interior, sau care sa nu fi avut o experienta de tulburare afectiva. Nimeni nu e perfect. Pentru ca a fi normal, inseamna a fi perfect. Cine a fost perfect in lume? Doar Iisus. Mai traieste pe pamant? Nu. Deci El a fost singurul Om normal pe pamant.
Si daca normal inseamna a fi perfect, atunci perfectiunea inseamna o stagnare a evolutiei omului. Cum ar fi sa vedem trecand pe langa noi oameni care gandesc la fel, fara nici o diferenta, si care arata la fel? Nu ar mai exista un schimb de idei diferite, pentru ca toate ar fi la fel, ar deveni perfecte. Ar deveni normale.

Daca am putea renunta la etichete, cum ar fi "normal", "anormal", "ciudat" si la prejudecati, standarde si stereotipuri care nu demonstreaza decat faptul ca perfectiunea si normalul nu exista, poate ca am reusi sa determinam societatea sa ii accepte pe toti asa cum sunt, si sa le ofere sanse de dezvoltare tuturor, pentru ca tendinta majoritatii este aceea de a a-i considera normali doar pe cei care seamana intre ei. Tendinta care mi se pare una infantila si narcisista, pentru ca prin etichetare omul se simte constrans si obligat sa evolueze asa cum vor altii, nu dupa cum crede el ca este bine si corect.

Deci... Exista normalul? Dupa opinia mea, nu. Ori decidem sa fim toti normali. Ori nu mai este nici unul.

duminică, 17 mai 2009

Leapsa :D

Fiecare om care primeşte leapşa trebuie să completeze definiţiile celor 5 cuvinte primite şi să dea mai departe alte 5. Definiţiile nu trebuie să arate stil dicţionar, ci să fie cât mai originale.

Cuvintele sunt.
  1. Suflet.
  2. Puritate.
  3. Net.
  4. Moarte.
  5. Pasiune.

  1. Suflet. O cutie invizibila, uneori transparenta, alteori mata, plina cu fum, sau nu.
  2. Puritate. O minciuna. Nu mai exista asa ceva. Ah, ba da. Copacii. :)
  3. Net. Un mijloc de manipulare pentru a obtine niste placeri superficiale, si un mijloc destul de eficient in gasirea unor informatii...mijloc care provoaca dependenta.
  4. Moarte. Ah... Nasterea unui nou suflet. Sau nemoarte.
  5. Pasiunea. Citat de Montesquieu: "Pasiunea este monstru al inimii, iluzie a spiritului, vana fantoma a greselii si minciunii." Definitia mea: o speranta a dragostei interzise, care poate fi inselata si distrugatoare.
Cuvintele pentru cel care face leapsa...
  1. Suferinta.
  2. Greseala.
  3. Neincrederea.
  4. Minciuna.
  5. Inima.
Cine vrea sa o faca, sa ma anunte, ca sa o citeeeesc. :D:D:D

joi, 14 mai 2009

...Let`s chase away the sad stories.

Povestile triste nu exista.
Asa le facem noi.



Stiuu, si mie imi place poza mult. Si ma intriga foarte tare. :)
Prima data cand am vazut-o mi-a izbucnit in minte un sir lung de imagini cu o intreaga poveste a fetitei roscate, care sta cuminte in coltul ei, singurul loc in care se poate ascunde si in care se poate simti in largul ei.
Prima data nu am observat umbra bunicii ei, care o terorizeaza, pot oberva asta din imaginea de vrajitoare pe care o detine, si din cauza asta poza mi s-a parut un pic cam banala.Apoi m-am uitat mai bine, iar in momentul in care am vazut-o, mi s-a facut frica instantaneu, mi-era frica nu pentru mine, ci pentru fetita.
Parintii copilei par a fi plecati, de mult timp chiar, iar in ochii fetitei observ multa tristete, dar si speranta.

Povestea ei continua la nesfarsit, fara sa stiu niciodata daca va avea un final trist sau unul happy, fapt care m-a atras cel mai mult la poza. Si totusi, eu prefer sa cred ca fetita scapa din mainile zgripturoaicei bunici, si ca parintii ei se intorc acasa. :)

Ce ma mai intriga mult la poza asta sunt culorile, nuantele de albastru si mov, tablourile de pe pereti, cu personaje dure, rele si triste in acelasi timp si mobila acoperita, lucruri ce imi indica faptul ca nici macar ele nu ii pot fi prietene, nu ii pot oferi alinare, in afara de cutiuta de lemn, culorile si foile pe care scrie.


Wow, am facut o intreaga psihologie aici. :))

marți, 12 mai 2009

Tu poti?


Hai sa radem.

"Da... Ar vrea sa poata rade tot timpul. Chiar si in somn. Ar vrea sa stie ca nimic nu o impiedica sa rada."


Si totusi...


"Nu se poate rade tot timpul." i-am zis. "E greu. Va fi prea mult ras, prea multe zambete. Se acumuleaza repede...si apoi ajunge sa dauneze. Devine falsitate. Vei ajunge in punctul in care vei rade doar din obisnuinta. Fara sa realizezi ca de fapt nu mai razi pentru ca ceva te face sa razi, ci doar din formalitate. Pentru ca asa trebuie. Stii?... Si zambetele au limita. Ca orice, de altfel. Nu poti sa razi la nesfarsit. Ce farmec ar mai avea viata? E ca si cum viata ti-ar da o lovitura si tu ai rade pur si simplu de viata. Nu se face asa. Mai ai nevoie si de lacrimi..."

Totusi, hai sa radem. Sa nu lasam viata sa ne loveasca prea tare.

luni, 11 mai 2009


Merge pasind usor pe cimentul tare, cu privirea la sireturile adidasilor. Afara e frig, dar nu il simte, si nu aude nimic, din cauza melodiei care resuna tare din castile mp3-ului. Astfel nu aude cand El o striga. Si merge inainte, totusi cu o mica speranta in suflet ca El va veni dupa ea...
"A uitat." isi spunea ea in gand. Si atunci, o mana rece i se aseaza pe umarul gol. Se intoarce speriata, iar privirea ii patrunde direct in ochii Lui. Se cutremura.
-Hei...! Ce faci aici singura? De ce nu m-ai asteptat?
-Nu stiu... Am plecat pur si simplu. Am crezut ca ai uitat...
-Cum sa uit?? Nu iti amintesti ca ti-am spus ca orice faci, orice cuvant pe care il rostesti inaintea mea ramane prins aici?
...El ii lua mana intr-a lui, apoi i-o duse in dreptul inimii sale.
-Toate vor ramane prinse aici, intiparite, pentru totdeauna.

Ea ii zambi. Apoi se cuibari in bratele lui.
-Te iubesc! ii sopti El.
"...si totusi, o sa uite..."


Si a uitat.