marți, 26 mai 2009

Exista normalul?

Ce inseamna pentru noi cuvantul "Normal"?
Definitia din DEX ne prezinta cuvantul acesta insemnand asa:
-ceva care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural; sanatos (din punct de vedere fizic si psihic);
-care este conform unei norme.
Foarte bine. Dar ma intreb, oare normalul exista?
Ne catalogam in fiecare zi, atat pe noi cat si pe ceilalti, din mai multe puncte de vedere. Aici vorbim de normalitate: "...uite, aia face asa, nu mi se pare normal." ...." ah, dar il vezi pe ala cum se imbraca si cum se poarta, si cum vorbeste? sincer, nu mi se pare normal." ..."fata, dar eu ma consider normala, doar nu sunt nebuna asa cum e aia..." Si multe alte afirmatii, pe care eu, cel putin, le aud in fiecare zi. De ce ne complicam atat sa ne includem in normalitate? Cine e normal? eu? sau lumea?
Eu personal, consider ca normalul nu exista. Poate doar la un nivel general. As spune ca lumea intreaga, aici ma refer la omenire, e normala. Omenirea intreaga este inclusa intr-o categorie simpla, una comuna si des catalogata pe parcursul evolutiei ei. Intreaga lume gandeste, simte, mananca, face anumite lucruri care sunt firesti, obisnuite, naturale, asa cum spune definita. Vazuta doar ca un singur plan, nu foarte complicat, lumea e normala, pentru ca lumea e...lume, si e creata de Dumnezeu, cu anumite proprietati.
Dar... lumea se imparte in mai multe categorii, pentru ca exista mari diferente. Din punct de vedere cultural, social, economic, din punct de vedere obiectiv, subiectiv...si multe altele. Aici nimeni nu mai e normal. Decat noi pentru noi, iar ei pentru ei. De exemplu, noua romanilor nu ni se par normale traditiile indienilor, sau ale africanilor. De ce? Pentru ca nu cunoastem. Nu suntem familiarizati cu ele. Normalitatea include cunoastere, implicare si acceptare. Nimeni dintre noi, oamenii, nu ne cunoastem intre noi, nu ne implicam si nici nu ii acceptam pe ceilalti asa cum sunt. Atunci de ce mai spunem ca ala e anormal? Nu avem dreptul sa afirmam asemenea lucruri. Si nici sa judecam. Poate ca celui de langa mine lucrurile pe care le face, felul in care vorbeste, se imbraca, actioneaza i se par normale. Asa cum si mie mi se pare normal sa ma imbrac cum ma imbrac, sa vorbesc cum vorbesc, sa actionez asa cum actionez.
Aici e vorba de "istoricul" nostru, de pesonalitate, de educatie. Fiecare e construit in felul sau si fiecare este educat in alt mod de catre parinti, profesori, si chiar de viata. Exista mari diferente intre noi, asa cum exista mari diferente intre fiecare tara din lume. Alte istorice. Propiile noastre istorice. Cred ca de aici vine nevoia societatii de a include anumite valori (care sunt intalnite peste tot in lume) in normalitate si de a le marginaliza sau chiar exclude pe acelea care nu pot intra in standardele create de ea. Datorita nevoii de echilibru si stabilitate (socio-culturalo-politico-economica), societatea are tendinta de a controla aceste laturi ale existentei umane, preferand o evolutie mai lenta si renuntand la ideile inovatoare care sunt susceptibile sa apara in conditiile unei vieti creative, lipsite de rigiditatea conformismului.
Societatea critica tot ceea ce este nou, ce iese din tipare, ce este diferit de mentalitatea majoritatii, datorita faptului ca nu a fost invatata sa priveasca altfel decat cu scepticism, sa accepte ceva nou, diferit. Astfel, oamenii se supun, din teama de a nu fi judecati, considerati ciudati si exclusi, devenind "normali".


Pe de alta parte, definitia cuvantului ne mai spune ca o persoana normala presupune a fi sanatoasa din punct de vedere fizic si psihic. Acum sa fim seriosi, care persoana din lumea asta este sanatoasa fizic si psihic? Concret, nu se poate gasi pe pamantul asta, dintre miliardele care exista, o persoana care nu a trecut nici macar odata in viata printr-o boala (minora sau majora), un conflict interior, sau care sa nu fi avut o experienta de tulburare afectiva. Nimeni nu e perfect. Pentru ca a fi normal, inseamna a fi perfect. Cine a fost perfect in lume? Doar Iisus. Mai traieste pe pamant? Nu. Deci El a fost singurul Om normal pe pamant.
Si daca normal inseamna a fi perfect, atunci perfectiunea inseamna o stagnare a evolutiei omului. Cum ar fi sa vedem trecand pe langa noi oameni care gandesc la fel, fara nici o diferenta, si care arata la fel? Nu ar mai exista un schimb de idei diferite, pentru ca toate ar fi la fel, ar deveni perfecte. Ar deveni normale.

Daca am putea renunta la etichete, cum ar fi "normal", "anormal", "ciudat" si la prejudecati, standarde si stereotipuri care nu demonstreaza decat faptul ca perfectiunea si normalul nu exista, poate ca am reusi sa determinam societatea sa ii accepte pe toti asa cum sunt, si sa le ofere sanse de dezvoltare tuturor, pentru ca tendinta majoritatii este aceea de a a-i considera normali doar pe cei care seamana intre ei. Tendinta care mi se pare una infantila si narcisista, pentru ca prin etichetare omul se simte constrans si obligat sa evolueze asa cum vor altii, nu dupa cum crede el ca este bine si corect.

Deci... Exista normalul? Dupa opinia mea, nu. Ori decidem sa fim toti normali. Ori nu mai este nici unul.

4 comentarii:

Hălăţel spunea...

cred ca normalitatea e ca si perfectiunea:)

vreau aliosa spunea...

Oamenii spun ca sunt normali,unora le zicem noi anormali[ciudati],dar intr-un fel toti suntem niste ciudati pentru ceilalti..iar a fi normal e ca o insulta...deja suna a banalitate,ori se zice ca suntem unici,deci nu putem sa fim mai multi normali.Si in plus ce e normal?Nimic pe langa special si unic.Dar ca de obicei DEX-ul se refera la starea noastra mentala etc in loc sa aiba mai multe de aceste sensuri fixe.Atat acum...

vreau aliosa spunea...

decat*

elena marin-alexe spunea...

Cred ca exista, dar depinde de modul de perceptie....Domnul Isus, a avut natura divina si umana....O seara minunata si pace multa, DRAGA MEA!

Trimiteți un comentariu